Schimb de experienţă între artiştii plastici, dar şi promovarea artei naţionale peste hotare

Categories:  presa
fluxSursa: FLUX, Ediţia de Vineri Nr.201022 din 11 iunie 2010 / http://www.flux.md/articole/9754/

Oraşul Hévíz din Ungaria găzduieşte Tabăra-Simpozion Internaţional „GOLD HELIOS”, care se află deja la a II-a ediţie. La iniţiativa A.O. Centrului Cultural „ARTELIT” din Republica Moldova, în colaborare cu primăria oraşului Hévíz, în fiece an se organizează simpozionul la care au posibilitatea să participe artişti plastici din Republica Moldova, România, Ungaria, Polonia, Canada, Federaţia Rusă, Turcia etc.

Oraşul, îndeosebi împrejurimile hotelului „Helios”, care se află în cea mai pitorească zonă a localităţii, pe o suprafaţă de 4,5 ha, a inspirat artiştii plastici (Elvira Cemortan-Voloşin, Grigore Sultan, Natalia Nâş, Stela Voloşin, Alisa Şcolnaia – Republica Moldova, Mariana Gheorgiu – România, Artur Winiarski – Polonia) să realizeze noi lucrări artistice.

Evenimentul din primăvara 2009 a întrunit pictori, tapiseri, sculptori şi fotografi, care au contribuit la amenajarea hotelului şi a întregii localităţi.

„GOLD HELIOS” este doar unul dintre simpozioanele organizate de Elvira Cemortan-Voloşin, preşedintele Centrului Cultural „ARTELIT” din Republica Moldova. Scopul derulării acestora este schimbul de experienţă dintre artiştii plastici din diverse ţări, dar şi promovarea artei naţionale peste hotarele republicii.

Astfel, în perioada 3-17 mai 2010, la Hévíz, a avut loc a doua ediţie a simpozionului ,,GOLD HELIOS”, la care au participat artişti plastici din mai multe ţări: Canada, Danemarca, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia, Ungaria, Ucraina etc. Prezenţa unor artişti precum Elvira Cemortan-Voloşin, Mariana Gheorghiu, Daniela Roja, Valentin Rusu, Zenovia Shulga, Aurel Stanciu, Cornelia Taestensen, Valeriu Vânagă, Ion Zderciuc a adus un aport considerabil pentru pleiada tânără de participanţi: Elena Miluşchina, Natalia Nâş, Olga Percinschi, Natalia Procop, Eleonora Rusu, Stela Voloşin, Galina Yegen, care, pe parcursul desfăşurării proiectului, a creat lucrări noi, prezentate în galeria de artă care a fost vernisată în cadrul primei ediţii din anul 2009.

Ediţia din 2010 a fost însoţită şi de realizarea machetei pentru catalogul care va fi editat în 2011.

Şi de data aceasta pictorii au fost susţinuţi de autorităţile publice locale din Republica Moldova: primarul comunei Sadova – Tudor Aghenie, primarul or. Vadul lui Vodă – Iurie Onofriciuc, directorul Fundaţiei „Nicolae Sulac” – Dumitru Marin, care au contribuit la o mai bună desfăşurare a evenimentelor culturale.

Pentru Republica Moldova proiectul „GOLD HELIOS” este singurul organizat în colaborare cu Ungaria, de aceea în numele Centrului Cultural „ARTELIT”, îi suntem recunoscători primarului oraşului Hévíz, Verteas Arpad, şi directorului hotelului „Helios” – dna Joos Adel, precum şi dnei Zita Pozsiczky – managerul hotelului, pentru suportul acordat artiştilor plastici din Republica Moldova.

Colaborările de asemenea gen sunt importante atât pentru artiştii plastici, cât şi pentru imaginea Republicii Moldova peste hotare.

Tags: , , , , , , , ,