”Saloanele Moldovei”, la o nouă ediție
Categories: presa
Centrul ”Constantin Brâncuși” din Chișinău găzduiește cea de-a XXXIII-a ediție a concursului de artă plastică contemporană. Evenimentul reunește peste 200 de artiști, a căror exprimare acoperă tehnici diverse – ceramică, broderie, tapiserie, lucrări în sticlă și metal. Expoziția numită ”Saloanele Moldovei” este una dintre cele mai longevive și simbolice manifestări ale artiștilor plastici de pe ambele maluri al Prutului.
TUDOR ZBÂRNEA, director al Muzeului Național de Artă: “Este a 33-a ediție a ”Saloanelor Moldovei”, una din cele mai importante manifestări de la noi din domeniul artelor plastice și un lucru ne bucură. În primul rând, ”Saloanele Moldovei” s-au dovedit a fi de cursă lungă și această manifestare este una dintre evoluările publice a artiștilor din Republica Moldova.”
FLORENTINA CARMEN ILINCA CHIȚAN, artist plastic, Bacău: “Sunt foarte emoționată și bucuroasă că mă aflu astăzi aici. Mă bucur și sunt onorată că am fost premiată. Este o lucrare de suflet, născută din scântei, din praf, din fum.”
GHEORGHE GEO POPA, director general al Centrului cultural „George Apostol”, Bacău: “Un proiect de o asemenea frumusețe, care de fapt vorbește despre circulația valorilor românești și vorbește despre circulația artiștilor de pe cele două maluri ale Prutului și nu numai dintre ele. De acolo tot, în lume.”
La expoziția-concurs au fost aduse aproape 200 de lucrări, însă doar 90 au ajuns pe masa juriului.
FLORINA BREAZU, președintele Uniunii Artiștilor Plastici: “Este după cum putem observa, unul dintre cele mai longevive proiecte culturale, care rezistă în timp și credem că, această ediție, a 33-a poate constitui un imbold de revigorare, regenerare a unor concepții și reconstituire a principiilor de organizare a acestui salon.”
ANGELA CUTASEVICI, viceprimar de Chișinău: “Coloristica impresionantă și stilul de pictură sau de redare acelor trăite de pictori, sunt inedite. De aceea este foarte important să promovăm cultura pe ambele maluri ale Prutului.”
Expoziția găzduită de Centrul ”Constantin Brâncuși” este deschisă până pe 17 septembrie. Din data de 18 octombrie, lucrările vor fi expuse la Bacău. Evenimentul este organizat de Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Moldova şi Complexul muzeal “Iulian Antonescu” din Bacău, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.